OFICIAL! De la miezul nopţii încetează toate restricţiile

Ministerul de Interne a transmis, marţi, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice.

Ministerul de Interne precizează că, de la miezul nopţii, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricţiile, precum şi restrângerea sau interzicerea unor activităţi aşa cum erau prevăzute în actul normativ menţionat (spre exemplu: obligativitatea purtării măşti de protecţie în spaţiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervlele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc)”, a precizat MAI.

OFICIAL! De la miezul nopţii încetează toate restricţiile 1

De asemenea, actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie.

“România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade.

Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid – 19.

Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.