Alertă meteo. Cod galben de vânt puternic, până vineri dimineaţă, în 27 de judeţe. Rafale de peste 100 de kilometri pe oră. Vezi zonele afectate

Meteorologii au emis Cod galben de vânt puternic până vineri dimineața, în 27 de județe ale țării.

Joi, în intervalul orar 06.00 – 20.00, la început în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi şi în restul zonei montane, vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h.

”La altitudini mari, vântul va sufla tare, cu peste 100 km/h, temporar va fi viscol, iar vizibilitatea scăzută. În masivele nordice local ninsorile vor fi moderate cantitativ”, anunţă ANM.

Alertă meteo. Cod galben de vânt puternic, până vineri dimineaţă, în 27 de judeţe. Rafale de peste 100 de kilometri pe oră. Vezi zonele afectate 1

Sursa citată a emis cod galben şi pentru intervalul 17 februarie, ora 08.00 – 18 februarie, ora 06.00.

”În intervalul menţionat, în nord-vestul ţării vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăşi 55…65 km/h şi izolat 70 km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h”, a mai transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri (18 februarie) vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze de peste 45…55 km/h, iar pe arii restrânse, îndeosebi în cele centrale, estice şi sudice, rafalele vor depăşi 70 km/h.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.