Halele Obor au fost redeschise, parţial, după remedierea deficienţelor constatate. Cum arată acum. FOTO

Halele Obor au fost redeschise, parţial, ca urmare a remedierii deficienţelor constatate, zilele trecute, de către inspectorii de la protecţia consumatorilor, a anunţat, sâmbătă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat de presă transmis Newsteam.ro.

„După verificarea întreprinsă de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti – Ilfov, la Halele Centrale Obor din Capitală, în urma căreia, activitatea halei a fost suspendată din cauza a multiple nereguli, pe data de 26 noiembrie 2021, au avut loc acţiuni de recontrol la operatorii economici care îşi desfăşurau activitatea aici.

Acestea s-au desfăşurat ca urmare a solicitării de reverificare, trimise către CRPCR Bucureşti – Ilfov de compania care administrează halele.

Cu acest prilej, s-a constatat că, din totalul de 22 de puncte de lucru la care a fost verificată remedierea abaterilor descoperite cu 3 zile în urmă, doar la 19 s-a înregistrat realizarea efectivă a acestora, fiind dispusă reluarea activităţii, pentru magazinele acestor societăţi”, se menţionează în comunicat.

Halele Obor au fost redeschise, parţial, după remedierea deficienţelor constatate. Cum arată acum. FOTO 1

În cazul operatorilor economici Flap Co Internaţional S.R.L. şi Apollo 13′ S.R.L., comisarii CRPRC Bucureşti-Ilfov au constatat că nu au fost remediate deficienţele, în sensul că nu au fost schimbate vitrinele frigorifice învechite şi uzate.

Ca atare, în cazul acestora, s-a menţinut măsura de oprire a activităţii, urmând ca deschiderea acestor magazine să se realizeze după aducerea întregului spaţiu la conformitate.

Halele Obor au fost redeschise, parţial, după remedierea deficienţelor constatate. Cum arată acum. FOTO 2

Halele Obor au fost închise, temporar, pe data de 23 noiembrie 2021, de către comisarii ANPC.

”M-am bucurat să văd că, în mare parte, Halele Centrale Obor au fost aduse la conformitate, așa cum era normal să fie în fiecare zi. Noi vrem să fim partenerii operatorilor economici, dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă respectă legea și, implicit drepturile consumatorilor.

Afacerile lor prosperă doar în cazul în care cumpărătorii sunt mulțumiți”, a declarat Mihai Culeafă, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prezent la acțiunea de recontrol a Halelor Obor. 

mihai culeafa șef anpc
mihai culeafa-șef-anpc

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.