
Declarații emoționante și discursul lui Oprah Winfrey de la Globurile de Aur
Declarații emoționante și discursul lui Oprah Winfrey de la Globurile de Aur – Gala Globurilor de Aur a fost prilejul a multor declarații cu mesaj puternic sau cu trimiteri la campaia #metoo, legat de hărțuirea sexuală. Cu toate acestea, discursul lui Oprah a fost cel care s-a detașat de toate celelalte prin radicalitatea sa, tinând audiența fără rasuflare pe toată durata sa.
Oprah a devenit prima femeie de culoare distinsă cu premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga sa activitate. Decernarea și trofeul au fost recompensate cu un discurs despre super puterea pe care încep să o aiba femeile. Sidney Poitier, care a fost premiat cu același trofeu în 1982, a fost motivul pentru care Oprah și-a dorit să devină actriță, a declarat acesta la începutul speech-ului. Presa este prețuită în opinia vedetei de televiziune, pentru că acum mai mult ca niciodată trece prin momente dificile.
Iată cum și-a încheiat aceasta puternicul discurs:
“Știu sigur că cea mai puternică armă pe care o deții este să spui adevărul. Acest instrument îl avem cu toții. Sunt foarte mândră și mă inspiră toate femeile care au avut curajul să vorbească și să împărtășească lumii poveștile lor”, a spus Oprah. „Fiecare dintre noi suntem premiați pentru poveștile pe care le spunem. Anul acesta noi am devenit povestea și nu este povestea care afectează doar industria de divertisment”, a continuat îndrăgita prezentatoare.
Concluzia ei este deja preluată de presa din toate colțurile lumii și posibil va deveni motto-ul femeilor de pretutindeni. „ O nouă zi se arată la orizont! Iar când acea zi se va ivi în sfârșit, va fi datorită multor femei magnifice, care luptă din greu pentru a se asigura că va veni momentul când nimeni nu va mai trebui să mărturisească din nou #metoo – #șieu din nou.”
Nicole Kidman, care a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un miniserial sau film de televiziune, a mulțumit mamei sale pentru eforturile de activistă pentru drepturile femeilor abuzate. Actrița a mai precizat că poveștile care sunt spuse de actori despre hărțuire, pot schimba lucrurile în bine, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Elisabeth Moss, câștigătoarea distincției pentru cea mai bună actriță într-un serial dramatic, pentru rolul ei din „The Handmaid’s Tale” a mulțumit autoarei romanului pentru rolul inspirator. Cuvintele sale au impresionat audiența:
“Margaret Atwood, acest premiu este pentru tine și pentru toate femeile dinaintea ta sau după tine, care au fost într-atât de curajoase încât să acuze intoleranța și injustiția și să lupte pentru egalitatea drepturilor și a libertății în lume. Nu mai suntem spațiile goale dintre poveștile tipărite. Suntem poveștile printate și ne scriem singuri poveștile”.
Potrivit NewYorkTimes, actorii au decis să poarte ținute negre la gala premiilor Globurile de Aur, în semn de protest față de abuxurile sexuale care se petrec de mulți ani în capitala mondială a filmului. Cei mai multi au purtat insigne cu „Time’s Up” și actrite importante, precum Meryl Streep și Michelle Williams, au fost însoțite de activiste ca Tarana Burke, cea care a fondat organizația pentru sprijinul femeilor abuzate sexual #MeToo.



Comentarii