Sărbătoare religioasă. Tăierea împrejur a Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Vasile cel Mare

Sărbătoarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului se prăznuieşte în Biserica Ortodoxă la 1 ianuarie.
Este sărbătoarea rânduită în amintirea tăierii împrejur după trup a Domnului Iisus Hristos ca prunc, când i s-a pus numele de Iisus, în a opta zi după Naştere, conform Legii Vechi. Prin aceasta, Maica Domnului şi dreptul Iosif împlineau Legea dată vechilor evrei de către Iahve, care spunea că orice prunc de parte bărbătească să fie tăiat împrejur în a opta zi de la naştere, pentru a se deosebi de popoarele păgâne şi pentru a consfinţi legământul încheiat cu Dumnezeu.

În primele veacuri creştine, sărbătoarea Tăierii împrejur s-a generalizat în secolul al V-lea în Biserica Răsăritului, după ce Naşterea Domnului a început să fie serbată la 25 decembrie. De atunci avem primele predici ţinute cu prilejul sărbătorii de mari predicatori ai vremii, ca Sfântul Ierarh Proclu, patriarhul Constantinopolului.

Tot astăzi este sărbătorit şi Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
S-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori şi cărturari renumiţi, câţiva dintre ei fiind trecuţi în rândurile sfinţilor. Bunicul său a fost martir pentru Hristos, în timpul împăratului roman Diocleţian, sora sa cea mare a fost cea care i-a îndemnat pe fraţi pe calea slujirii Mântuitorului, iar fratele cel mai mic a fost episcop al Sevastiei.

Studiile le-a făcut la Constantinopol şi la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, după care s-a întors în Cezareea, unde a predat pentru o scurtă vreme Retorica. La îndemnurile surorii sale, a fost botezat în credinţa creştină, a împărţit partea sa de avere celor săraci, după care s-a retras în anul 358 la o mănăstire din Pont, unde a dus o viaţă de asceză şi rugăciune. După o călătorie la marile mănăstiri şi schituri din Egipt, s-a întors în Pont şi a redactat prima sa scriere privitoare la viaţa de obşte din mănăstire, numită „Regulile vieţii monahale”.

În anul 364, a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu şi a fost hirotonit preot. Pastoraţia pe care o începe de acum înainte a fost dedicată îndeosebi celor nevoiaşi, organizând renumitele azile, spitale şi case de reeducare a celor căzuţi moral, toate grupate sub denumirea de „Vasiliade”. Deosebit de energice au fost însă şi misiunile sale pe tărâm spiritual, ca preot şi apoi ca episcop al Cezareei Capadociei, remarcându-se în acţiunile sale de combatere a ereticilor şi de reconciliere a Bisericilor în timpul unor schisme.

Sfântul Vasile cel Mare a murit în anul 379, la numai 49 de ani, ca un adevărat stâlp al Bisericii din vremea sa, un nume de referinţă în istoria creştinismului universal. Scrierile sale conţin lucrări de dogmatică profundă, precum „Contra lui Eunomiu” sau „Despre Sfântul Duh”, lucrări ascetice, ca „Regulile vieţii monahale”, „Despre judecata lui Dumnezeu”, comentarii, ca „9 Omilii la Hexameron”, numeroase cuvântări şi epistole. A avut o contribuţie deosebită la structurarea slujbelor bisericeşti, alcătuind o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele.