Senatul a împlinit 30 de ani de existență. Foștii președinți, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Călin Popescu Tăriceanu prezenți la aniversare: VIDEO-FOTO

Senatul a marcat, joi, într-o şedinţă solemnă, 30 de ani de existenţă postdecembristă, la eveniment fiind prezenţi şi foşti preşedinţi ai acestui for din perioada de după 1990, printre care Nicolae Văcăroiu şi Petre Roman.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, care a deschis şedinţa solemnă, a afirmat că Senatul a fost şi este un punct de stabilitate, un factor de echilibru al României.

„Cele trei decenii pe care le sărbătorim astăzi au trecut parcă într-o clipă (…) Chiar în acest context complicat, Senatul a continuat să-şi afirme profilul de apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

În cei 30 de ani de existenţă postdecembristă, Senatul a reuşit să aducă în spaţiul nostru public firescul dezbaterii noastre parlamentare.

Senatul pe care îl sărbătorim astăzi a fost şi este un punct de stabilitate, un factor de echilibru al României, garant al Constituţiei ţării. A

ctivităţii de legiferare li s-a adăugat, în cei 30 de ani pe care îi sărbătorim astăzi, şi diplomaţia parlamentară, prin intermediul căreia Senatul a sprijinit în mod constant interesele statului român.

Fără îndoială că trăiţi sentimente de nostalgie, sunt convins că aveţi fiecare dintre dumneavoastră amintiri preţioase pe care le veţi evoca astăzi, sunt amintiri pe care trebuie să le transmitem mai departe, trebuie să le strângem, să le preţuim, pentru că sunt parte a identităţii noastre”, a afirmat Cazanciuc.

 

Nicolae Văcăroiu, preşedintele cu cel mai lung mandat la conducerea Senatului, a afirmat că în 30 de ani au fost adoptate cel puţin 20 mii de legi, referindu-se şi la momentul în care Senatul s-a mutat de la fosta sală Omnia în Palatul Parlamentului.

Senatul a împlinit 30 de ani de existență. Foștii președinți, Nicolae Văcăroiu, Petre Roman, Călin Popescu Tăriceanu prezenți la aniversare: VIDEO-FOTO 1

„Câte zile şi nopţi am pierdut cu colegii mei din Parlament, cu arhitecţii, ca să construim această superbă sală, ce bătăi de cap, combinaţii de marmură, candelabre, scaune, fotolii comode, cu alte cuvinte crearea condiţiilor ca senatorii să-şi îndeplinească atribuţiile stabilite de Constituţie”, a amintit Văcăroiu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.