
Omul lui Tăriceanu cu un pas la pușcărie! Daniel Chițoiu acuzat că a omorât doi oameni
Fostul ministru al finanțelor, Daniel Chițoiu, este acuzat că a ucis din culpă, cu mașina doi oameni.
Chițoiu a intrat pe contrasena și s-a izbit frontal de un alt autoturism, impact, în urma căruia, au decedat două persoane.
Fostul lider ALDE, putea să evite accidentul în care au murit doi oameni, arată expertiza tehnică, dar acesta nu a spus nimic anchetatorilor.
„Având un comportament neatent, la abordarea circulaţiei pe un sector de drum la intrarea într-o curbă periculoasă la dreapta, cu posibile preocupări de natură a-i distrage atenţia- astfel, nu se explică motivele pentru care nu a păstrat trasa sa normală de mers spre Piteşti- pentru moment conducătorul autoturismului Audi A5 (n.red. Daniel Chiţoiu) a pierdut controlul asupra traiectoriei de mers, acţiune finalizată cu pătrunderea pe contrasens şi surprinderea conducătorului autoturismului marca Dacia Logan.

În aceste condiţii, în momentele imediat următoare a avut loc un impact violent frontal”, se arată în expertiza tehnică realizată la cererea Parchetului din Argeş, depusă la dosarul care a fost trimis în instanţă, consultată de G4Media.ro.
Conform aceleiaşi surse, „victima a circulat regulamentar, cu o viteză de 54 km/ h, în momentele premergătoare producerii impactului, pe banda sensului său de mers spre Râmnicu Vâlcea, fiind suprins de apariţia intempestivă a autoturismului Audi A5. (…) Inculpatul Daniel Chiţoiu, conducătorul autoturismului Audi A5, dispunea de posibilităţi tehnice a de evita producerea accidentului, dacă adopta o manieră de conducere prin care îşi menţinea controlul asupra traiectoriei de mers a autoturismului, fără posibile preocupări de natură a-i distrage atenţia, nemaifiind întrunite premisele pierderii controlului asupra traiectoriei de mers a autoturismului şi pătrunderea pe sensul opus de mers.”
Potrivit raportului de expertiză, autoturismul condus de Chiţoiu rula cu o viteză de aproximativ 74- 75 km/h.
În urma accidentului, două persoane, şoferul şi pasagerul din dreapta, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa. O altă rudă, aflată pe bancheta din spate, a fost grav rănită. La audieri, supravieţuitoarea a declarat că „sora şi cumnatul său au venit cu autoturismul din mun. Piteşti, urmând ca împreună cu aceştia să se deplaseze la cimitirul din localitate, pentru a aprinde lumânări în memoria părinţilor.”



Comentarii