
Grevă de amploare în România. Sute de trenuri au rămas în gări. Ceferiștii nu mai vor să muncească
Circa 1.300 de angajați ai CFR care se ocupă cu lucrările de mentenanță au intrat joi dimineață în grevă, Programul a aproximativ 20 de trenuri a fost afectat.
Angajații care au intrat în grevă lucrează în depouri pentru lucrările de mentenanță a locomotivelor. Este vorba despre depourile din toată țara, inclusiv cele din București, Cluj, Iași, Ploiești, Brașov și Timișoara.



Comentarii