INCREDIBIL. Șeful PSD minte cu nerușinare. Marcel Ciolacu dezinformează românii

Liderul PSD Marcel Ciolacu dezinformează chiar în prima zi a anului 2020, spunând că prețul benzinei și al motorinei a crescut după ce Guvernul a eliminat supraacciza la carburanți.

De fapt, companiile petroliere au ieftinit benzina şi motorina cu 32 de bani pe litru, începând de miercuri, 1 ianuarie, ca urmare a eliminării supraaccizei aplicate carburanţilor.

Prețurile au scăzut însă mai puțin decât era planificat, Guvernul majorând nivelul decis de Parlament pentru a se alinia reglementărilor UE.

Prețul carburanților a scăzut, în medie, cu 32 de bani pe litru, miercuri, după eliminarea supraaccizei și actualizarea cu inflația efectuată marți de către Ministerul Finanțelor.

Liderul PSD a acuzat Guvernul PNL că „a început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului”.

„Este o mizerie ca marți seara, la ora 19.00, în timp ce românii se pregăteau de Revelion și guvernanții se întreceau în urări de bine, Ministerul Finanțelor să majoreze pe ascuns accizele la carburanți! Practic, acești oameni au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului!

Este exact ceea ce avertizam și speram să nu se întâmple! PSD somează Guvernul Orban să înceteze bătaia de joc la adresa propriilor cetățeni și să stopeze practica adoptării pe ascuns a unor măsuri cu impact direct în viața tuturor!

Ne vom lupta cu toate armele în Parlament pentru a opri astfel de măsuri luate de acest guvern incompetent, ajuns la putere prin minciuni și manipulare”, a scris Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, pe Facebook.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.