Calendar creștin-ortodox 26 decembrie 2019. Soborul Maicii Domnului; Sfântul Nicodim de la Tismana

Soborul Maicii Domnului

În ziua de astăzi, 26 decembrie, prăznuim sărbătoarea cu numele de „Soborul Maicii Domnului.” Cuvânt bisericesc, „sobor” însemnează „adunare de oameni” și în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri: întâi, cuvântul acesta este o chemare către cei credincioși, să ne adunăm astăzi, în cinstea Maicii Domnului.

Aici pe pământ; dar, pe de altă parte, cuvântul „sobor” ne aduce aminte că Maică Domnului se află preaslavita, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și că, așa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este, de fapt, o împreună-prăznuire a noastră cu cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri. Adunarea cea cerească, adică, se unește, astăzi, cu adunarea noastră pamânteasca, la cinstirea Maicii Domnului.

Și, este drept să fie așa, după ce am prăznuit ieri Taină în care Maică Domnului este aceea care unește pe veci toată omenirea cu Dumnezeu, născând că mama pe Domnul Hristos, adică pe Dumnezeu cel întrupat și ascuns într-un prunc de om.

E că și când Maică Domnului, privind la Domnul Iisus, în primul rând, și apoi la noi toți, cei credincioși, „frați mai mici” ai Domnului, care-i aducem această cinstire, ar spune astăzi, către Tatăl ceresc, cuvântul acesta de fericită și adâncă mulțumire, de la Apostolul din ajunul Crăciunului; „Iată, Doamne, eu și toți pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvântat în veci! Amin.”

„Apărătoare Doamna, pentru biruință, mulțumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, că ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, că să strigăm ție: Bucură-Te, Mireasă, pururea Fecioara.”

Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)

Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep și se trăgea dintr-o familie de aromâni. Isteț de mic, Nicodim a învățat citirea Sfintelor Scripturi și s-a umplut de râvna pentru slujirea lui Hristos. Iar când părințîi săi au început a cugetă să-l așeze în dregătorii, după avuția și rangul pe care le aveau, Nicodim s-a lepădat de toată averea părintească și de toată slavă lumii acesteia.

Îmbrăcat în haine sărăcăcioase, a fugit într-ascuns din casă părintească și s-a dus la Sfântul Munte, unde, după trei ani de ucenicie, s-a învrednicit a fi tuns călugăr într-o mănăstire de acolo. Dovedindu-se adânc cunoscător al dumnezeieștilor învățături, smerit și evlavios, în puțînă vreme a ajuns diacon, apoi egumen și stareț al acelei mănăstiri.

Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit împăcarea între scaunul patriarhal din Constantinopol și Biserica sârbească și, ascultând rugămintea cneazului Lazăr, a părăsit Sfântul Munte și a venit în țara sa.

Repede ducându-se vestea despre evlavia și smerenia să, preoții și credincioșii voiau să-l înalte patriarh al Bisericii sârbești, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.

În timpul domniei voievodului român Vlaicu, Sfântul a trecut Dunărea și, venind în Țară Românească, a zidit mănăstirea Vodita, cea dintâi așezare mănăstirească temeinică și cu bună rânduiala din țară noastră, despre care s-au păstrat dovezi și hrisoave.

După oarecare trecere de vreme, Sfântul a părăsit ctitoria lui de la Vodita, unde a lăsat stareț pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munți în sus și, ajungând la locul unde apă Tismanei cade cu zgomot de la înălțime, a ridicat acolo o mănăstire mai mare și mai trainică.

Aici s-a așezat Cuviosul Nicodim, cu câțiva din ucenicii săi, dar numărul acelor ce veneau să slujească lui Hristos, sub povatuirea și îndrumarea vrednicului stareț, sporea fără încetare. Pe toți îi învață cu blândețe și-i călăuzea spre împlinirea voii lui Dumnezeu.

Sfântul Nicodim a fost un mare întemeietor și îndrumător al vieții monahale la noi, după randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredincioșii domni și voievozi români, cele dintâi mănăstiri mari în Țară Românească. Vremea însă, când a venit la noi Sfântul Nicodim, era o vreme de mari frământări în lumea mănăstirilor ortodoxe.

Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfântul Nicodim. Este vorba de marea frământare pentru „rugăciunea minții.” Sfântul venea la noi, între altele, tocmai pentru că a găsit aici un loc de liniște și singurătate, prielnic lucrării duhovnicești a rugăciunii.

Dar Sfântul Nicodim și mănăstirile zidite de el, după tipicul din Sfântul Munte, au luat parte și la nevoile duhovnicești ale creștinilor din această țară. Schimbul de scrisori, de curând descoperit, dintre Sfântul Nicodim și marele Patriarh bulgar Eftimie de la Târnova și întrebările pe care starețul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arată pe Sfântul Nicodim dornic să se înarmeze cu acele cunoștințe trebuitoare în lupta împotriva rătăcirii bogomililor, sectă din Bulgaria, care tocmai trecuse în Țara Românească și bântuia țara.

El și mănăstirea lui erau că o obște de apostoli ai dreptei credințe. Prin de dragoste pentru popor, Sfântul s-a nevoit întru învățarea tuturor și pentru lucrarea treburilor bisericești în preajma mănăstirii sale.

A trăit și a lucrat pe pământul românesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan și Mircea, fiind cinstit și prețuit, după cuviință, de toți patru. Scriitorul, din vremea lui, a cărții Viața lui Isaia de la Hilandar, vede în Sfântul Nicodim, pe „bărbatul cinstit și sfânt, tare în cărți și mai tare la judecată, în cuvinte și răspunsuri, întemeietor de mănăstiri, puternic la rugăciune și luptător pentru dreapta credință”.

Pe lângă frumoasa mănăstire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfântul Nicodim ne-a rămas și o Evanghelie, numită Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisă în limba slavonă, chiar de mâna Sfântului.

A adormit cu pace în Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de călugări și de mulțime de credincioși. Și a fost îngropat în mormântul pe care singur și-l pregătise în mănăstirea să Tismana.

După oarecare vreme, dovedindu-se că trupul sau a rămas nestricăcios, a fost scos din mormânt și așezat cu cinste într-o raclă din biserica mănăstirii. Din pricina tulburărilor și vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaște au fost ascunse apoi în locuri tainice, pe care nu le știa decât starețul mănăstirii; cu timpul însă li s-a pierdut urmă și au rămas într-un loc, pe care numai unul Dumnezeu îl mai știe.

Pentru dragostea lui către Domnul și pentru toată slujirea și osteneală lui întru slavă Bisericii Ortodoxe, dreptcredincioșii din țară noastră cinstesc pe Sfântul Nicodim cu multă evlavie, că pe unul din marii îndrumători ai noștri pe calea mântuirii. Cu ale cărui rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Mâine facem pomenirea Sfântului Arhidiacon Ștefan.

Calendar Ortodox