Calendar creștin-ortodox 20 decembrie 2019. Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie Teoforul (35-107) – se crede că a fost sirian de origine și că, înainte de convertirea să la creștinism, ar fi fost pagan și mare persecutor al creștinilor. Potrivit tradiției, Ignatie a fost episcop de Antiohia. A suferit moarte martirica la Roma, în timpul domniei împăratului Traian (98-117).

A fost arestat, împreună cu alți creștini, în timpul persecuției din Antiohia și pedepsit cu moartea prin aruncare la fiare, în amfiteatrul de la Roma. În timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizanțului, moaștele Sfântului Ignatie Teoforul au fost duse la Roma și se află acolo, în Biserica Sfântului Clement.

Numele de Teoforul a fost talcuit în două chipuri: primul – cel care a fost purtat de Dumnezeu sau cel care poartă pe Dumnezeu. Potrivit acestei interpretări, Igantie a fost copilul pe care Hristos l-a dat că pildă de smerenie Apostolilor: „Și chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu va veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intră în Împărăția cerurilor. Deci, cine se va smeri pe sine că pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor”. (Matei 18, 2-4)

Iar cel de-al doilea mod de interpretare își are rădăcina în Tradiția care ni-l prezintă pe Igantie că avandadu-L în inima pe Hristos. Acest fapt a fost descoperit în momentul în care a fost sfâșiat de lei. Animalele nu i-au mâncat inima, iar în interiorul inimii acestui martir se puteau vedea literele care formau cuvântul Teoforul, adică de Dumnezeu purtătorul.

Sfântul Ignatie i-a cunoscut pe Apostoli și a fost hirotonit Episcop al Antiohiei de Sfântul Apostol Petru. Origen afirmă că Sfântul Igantie a fost al doilea Episcop al Antiohiei, în vreme ce Eusebiu îl prezintă că al treilea.

A luptat împotriva celor care susțineau că Hristos a avut un trup aparent: „Fiți, prin urmare, surzi când vi se vorbește de altceva decât de Iisus Hristos, Cel din seminția lui David, Fiu al Mariei, Cel Care cu adevărat S-a născut, a mâncat și a băut, Care cu adevărat a fost prigonit în timpul lui Pilat din Pont, Care cu adevărat a fost răstignit și a murit în văzul celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt, Care cu adevărat a înviat din morți” (Către Tralieni, IX, 1).

Sfântul Ignatie a predicat neîncetat unirea în jurul episcopului, înconjurat de prezbiteri: „Aveți grijă să nu luați parte decât la o singură Euharistie; căci nu există decât un singur trup, Domnul nostru Iisus Hristos, și un singur potir spre unirea cu sângele Sau; un singur jertfelnic, după cum un singur episcop cu preoții și diaconii, împreună cu mine slujitori”.

Părticele din moaștele sale se află în Catedrala episcopală din Galați, la Schitul Darvari din Capitală și la Mănăstirea Tismana.

Corpusul scrierilor Sfântului Ignatie Teoforul a fost format doar din șapte epistole adresate Sfântului Policarp al Smirnei, românilor, magnezienilor, tralienilor, efesenilor, filadelfienilor și smirnenilor.

Tot astăzi, serbăm Inaintepraznuirea nașterii Domnului și face pomenirea:- Sfântului Ioan din Kronstadt;- Cuviosului Filogonie, patriarhul Antiohiei;- Sfinților Mucenici Evghenie și Macarie:- Sfântului Mucenic Ioan din insula Tasos.

Mâine, 21 decembrie, facem pomenirea Sfintei Mucenite Iuliana.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.