
Magistrații Tribunalului București au amânat pronunțarea în dosarul Colectiv pentru 16 decembrie
Magistrații Tribunalului București au amânat, pentru luni, 16 decembrie, pronunțarea în dosarul Colectiv. Decizia nu va fi definitivă. Procurorii au cerut, la ultimul termen, închisoare cu executare pentru inculpații din dosar.
Magistrații Tribunalului București au amânat decizia din primă instanță în dosarul Colectiv. Astfel, luni, 16 decembrie, este așteptată o decizie.
Procurorii au cerut pedeapsă cu închisoarea orientată spre maxim pentru Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţii ISU care ar fi ignorat, la verificări, neregulile din clubul Colectiv. Pedeapsa pentru faptele de care sunt acuzaţi (abuz în serviciu, uzurpare de calităţi oficiale şi exercitare necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu) poate ajunge la 14 ani închisoare.
Pedeapsă cu executarea au cerut procurorii şi pentru fostul primar Cristian Piedone (15 ani) şi pentru cei trei patroni ai Clubului Colectiv (peste 10 ani pentru fiecare).
În ultimul cuvânt, cei doi angajaţi ISU, inculpaţi în dosarul Colectiv, Antonina Radu şi Petrică George Matei, au cerut instanţei achitarea.
La rândul lor, victimele și rudele tinerilor morți în incendiu au cerut daune uriașe, sumele solicitate fiind de milioane de euro.



Comentarii