
Palatele Parlamentului și Cotroceni ase colorează în albastru
Camera Deputaților, în parteneriat cu UNICEF, aniversează miercuri, 20 noiembrie, 30 de ani de la semnarea Convenției cu privire la drepturile copilului, unul dintre cele mai ratificate tratate la nivel internațional. Evenimentul are ca principal scop atragerea atenției asupra importanței cunoșterii și respectării drepturilor copilului.
Pentru a marca acest eveniment important pentru copiii din întreaga lume, Ziua internațională a drepturilor copilului, clădirea Parlamentului României va fi iluminată în albastru, începând cu ora 18.00.
De asemenea, alte construcții emblematice și monumente printre care Parlamentul European din Bruxelles, Shanghai Tower din China, Panthéonul din Franța, Acropolis din Atena, Palatul Păcii din Haga, Rashtrapati Bhavan – Reședința Prezidențială din India, Petra în Iordania, Frida Kahlo House din Mexico, Moscheea Al Noor din Christchurch (Noua Zeelandă), Canalul Panama, Monumentul pentru Renașterea Africană din Senegal și podurile de pe Bosfor din Turcia se vor alătura acestui demers.
Camera Deputaților și UNICEF România au încheiat, în 2013, un parteneriat privind colaborarea dintre cele două instituții în beneficiul copiilor din România prin care s-au angajat să sprijine respectarea, implementarea și monitorizarea drepturilor copilului în țara noastră, promovarea acestora în regiune și în întreaga lume, inclusiv prin organizarea de evenimente naționale și internaționale.
Cu ocazia aniversării, în acest an, a trei decenii de la ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului, Administrația Prezidențială se alătură campaniei UNICEF România și inițiativelor similare din întreaga lume prin iluminarea în albastru a Palatului Cotroceni, începând cu ora 19:00.
Scopul acestei acțiuni este de a reconfirma susținerea pe care țara noastră o acordă respectării și promovării drepturilor copilului.
Acest demers constituie un semnal de alarmă cu privire la cazurile de încălcare a acestor drepturi, dar și un îndemn adresat decidenților și societății civile de a coopera în scopul creșterii calității vieții copiilor din România și de a se implica în asigurarea unui proces educațional de calitate.



Comentarii