Iohannis îi mai dă o lovitură Vioricăi Dăncilă. Răspuns ferm la scrisoarea trimisă de Olguța Vasilescu

Klaus Iohannis le-a transmis românilor să fie vigilenți în legătură cu PSD, fiindcă social-democrații recurg la diverse manevre. Șeful statului a precizat că ar fi păcat ca cetățenii să absenteze de la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cum au făcut la parlamentarele din 2016.

„Vedeți că deja PSD-ul încearcă tot felul de manevre și vreau cu această ocazie să cer românilor maximă vigilență când este vorba de PSD. Maximă vigilență nu înseamnă să ne temem, dar înseamnă să fim foarte atenți și să mergem la vot. Ar fi foarte, foarte păcat să repetăm greșeala din decembrie 2016, când prin absenteismul românilor la alegerile parlamentare a fost adus la putere PSD-l și iată că am avut nevoie de aperoape trei ani până i-am înlăturat de la butoanele puterii, după ce PSD-ul a arătat că una a promis și cu totul alta a vrut să facă de fapt, PSD-ul a vrut să subjuge întreg statul român.”, a declarat Klaus Iohannis, înaintea de întâlnirii cu liberalii luni la sediul PNL.

Mai mult, șeful statului i-a răspus și șefei de campanie a Vioricăi Dăncilă,  )lguța Vasilescu care l-a provocat la două dezbateri televizate în campania electorală pentru turul al II-lea.

„Da, sigur. Vedeți încearcă PSD să atragă atenția prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum, urmează să discut și cu colegii și colegele de campanie, eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, spus Iohannis.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.