Premierul a transmis președintelui propunerile de revocare a lui Toader, Plumb și Intotero și de numire a înlocuitorilor deciși în CEX al PSD

Numele noilor propuneri de miniștri au fost trimise de premierul Viorica Dăncilă președintelui Klaus Iohannis, se arată într-un comunicat al Executivului, de miercuri seară. Totodată, la Palatul Cotroceni au ajuns și propunerile pentru revocarea din funcție a Rovanei Plumb, Nataliei Intotero, dar și Tudorel Toader.

Anterior, în cursul serii de miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a scris pe Facebook că premierul Viorica Dăncilă nu i-a cerut demisia, iar subiectul unei eventuale demisii va fi discutat joi între cei doi.

Comunicatul de presă al Guvernului:

”Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a transmis, în această seară, președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri pentru portofoliile Ministerului Justiției, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, premierul a transmis către Administrația Prezidențială propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, și demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, respectiv, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero.

Pentru Ministerul Justiției a fost propus Eugen Nicolicea, membru al Camerei Deputaților, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Oana Florea, membru al Camerei Deputaților, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost propus Tit Liviu Brăiloiu, membru al Senatului”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.