
Baronul Vrancei și-a tras mașină de peste 100 de mii de euro „din cont verificat de DNA”
Președintele Consiliului Județean Vrancea și al PSD Vrancea, Marian Oprișan, un împătimit al mașinilor scumpe, a fost surprins de un focșănean la volanul noului său autoturism Ford Shelby ultimul model, care valorează, cu dotări minime, 118 000 euro.
Un focșănean a scris pe pagina sa de Facebook că e curios de unde are atâția bani Oprișan, din salariul de bugetar. Și alți focșăneni l-au luat la rost, iar baronul a răspuns că a cumpărat-o „dintr-un cont verificat de procurorii anticorupție”. Oprișan mai deține un Mercedes, cu număr de înmatriculare VN-65-MMO, și, de-a lungul timpului, a deținut numeroase mașini scumpe, de zeci de mii de euro. Baronul se deplasează, însă, și cu mașina de serviciu, o Toyota Land Cruiser, pe care o lasă staționând, cu motorul pornit, ore întregi. Polițiștii i-au ridicat de mai multe ori permisul șefului PSD Vrancea, surprins în trafic conducând cu mult peste viteza legală, scrie realitateadevrancea.net.





Comentarii