Ziua Culturii Naționale la Istanbul. Ce s-a pregătit
Ultima Ora Social

Ziua Culturii Naționale la Istanbul. Ce s-a pregătit

Ziua Culturii Naționale la Istanbul. Ce s-a pregătit

În contextul marcării Zilei Culturii Române, Institutul Cultural Român “Dimitrie Cantemir” de la Istanbul lansează o invitație originală. În urma succesului din 2015, printr-o campanie ingenioasă de promovare online a proverbelor şi aforismelor comune celor două culturi pe  paginile de facebook administrate de către institut și a implicării active a utilizatorilor platformei de socializare prin postarea mai multor variante de traduceri, ICR Istanbul își propune să repete experiența și să își apropie iubitorii culturii. De această dată însă, lansăm un nou tip de provocare: traducerea din limba română, în limba turcă, a unor versuri eminesciene. Cu alte cuvinte, vorbim despre o campanie antrenantă online, care va consta în postarea, în fiecare zi, a unei poezii sau a unui fragment dintr-un poem eminescian în limba română, pe pagina de facebook a institutului.

Astfel, persoanele interesate sunt invitate să-și adauge propria variantă de traducere a versurilor românești, în limba turcă. Campania se va derula în perioada 14 – 18 ianuarie 2019, iar toți cei care răspund provocării și se implică activ prin varianta propusă vor primi în dar din partea ICR Istanbul câte o broșură în limba turcă„ Autori români contemporani în cadrul atelierului de traduceri literare de la Istanbul – vol.III”.

Surprizele ICR Istanbul însă nu iau sfârșit. Pentru că de la finalul anului trecut institutul a primit multe solicitări din partea invitaților turci – participanți frecvenți la evenimentelor derulate de ICR Istanbul sau din partea descendenților foștilor locuitori ai insulei Adakale și ai urmașilor minorității tătare din Dobrogea, persoane  care au emigrat în mai multe valuri în Republica Turcia, vom organiza un demo – class de limbă, cultură și civilizație română.

Cursul demonstrativ va fi susținut chiar  de profesoara de limba română Jenny Marilena Vișa, atât de îndrăgită de absolvenții lecțiilor acumulate în ultimii ani în frumoasa clădire a ICR Istanbul. Cursul va avea loc loc marți, 15 ianuarie 2018, de la ora 19:00, la sediul institutului situat în Piața Taksim, unde pot participa atât cetățenil turci interesați de studierea limbii române, cât și absolvenți ai cursului de limba română, care doresc să își reîmprospăteze cunoștințele dobândite în semestrele anterioare.

Așadar, cursul demonstrativ de limba română va fi unul interactiv, de tip quizz, și care va conține atât întrebări despre elemente de lexicologie (omonimii), cuvinte și expresii comune ambelor limbi, cât și informații despre cultura și civilizația română.

Amintim că ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Ziua Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), și a fost instituită prin Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010. Pentru ICR Istanbul, evenimentele organizate cu acest prilej, constituie o prioritate de diplomație publică culturală printr-un realizarea acestui proiect ieșit din tipare.

ICR Istanbul  urmăreşte punerea în prim plan a valorilor culturii și, în cazul de față, a versurilor românești, prin evidenţierea reprezentativităţii culturale şi identitare româneşti, dar și crearea de noi punți, apropierea și încurajarea cetățenilor turci de a deveni partneri activi, prin intermediul poeziei.

Partenerul ICR Istanbul la realizarea acestui proiect este Asociația Română pentru Asistenţă şi Solidaritate Socială. /

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.