Zi mare pentru Kovesi. S-a dat startul negocierilor pentru procurorul șef european 1
Ultima Ora Justiție

Zi mare pentru Kovesi. S-a dat startul negocierilor pentru procurorul șef european

Zi crucială pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi: o nouă rundă de negocieri între Parlamentul UE și Consiliul European este programată pentru marți. Până la sfârșitul săptămânii, statele membre UE ar putea decide cine va fi viitorul șef al Parchetului European.

Prima rundă de negocieri din noul format al Parlamentului european începe marți la ora 10,30, iar mandatul aleșilor europeni este numirea lui Kovesi la șefia noului Parchet European.

„Zi crucială mâine, la Strasbourg, pentru Laura Codruța Kovesi!! La ora 10.30 are loc prima rundă de negocieri dintre reprezentanții Parlamentului European și cei ai Consiliul UE pentru desemnarea Procurorului Șef european. Vă reamintesc, săptămâna trecută a fost stabilită echipa noastră de negocieri. Mandatul încredințat de Parlamentul European este fără echivoc: Kovesi, Procuror șef al UE”, a scris Rares Bogdan pe Facebook

Echipa de negociere: Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT) – PPE, Germania; Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) – S&D, Spania; Maite Pagazaurtundua, vicepreședinta Comisiei LIBE – Renew, Spania.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.