Zi importantă pentru Cristi Borcea. Află dacă va ieși din închisoare

Zi importantă pentru Cristi Borcea. Află dacă va ieși din închisoare

Magistraţii Tribunalului Ilfov ar urma să decidă luni dacă fostul acţionar de la Dinamo Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor de jucători”, rămâne în închisoare.

Până acum, instanţa i-a respins de două ori cererea de liberare condiţionată.

Cristian Borcea este singurul condamnat în dosarul „Transferurilor de jucători” care a rămas încarcerat.

Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor de jucători”.

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

În luna februarie a acestui an, magistraţii instanţei supreme au decis achitarea lui Cristian Borcea în dosarul privind mita dată fostei judecătoare Geanina Terceanu. În acest dosar, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare, Ioan Becali a primit şapte ani şi patru luni de închisoare, iar Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.