“Șmecherie și lumea rea – Universul social al manelelor”. Acesta este titlul cărții lui Adrian Schiop, care conține teza sa de doctorat despre manele. Concluzia ar fi că maneaua este muzica băieților răi din România, a bagabonților de la colțul străzii, tipi cu conexiuni mafiote. Dar și că ar fi, oarecum, expresia unei timidități…
Doctarate în fizica nucleară, în chimie, în istorie, în lingvistică… s-a mai auzit. Dar în manele? Ideea s-a născut cu aproximativ 10 ani în urmă, când scriitorul Adrian Șchiop se documenta în Ferentari pentru cartea ”Soldaţii. Poveste din Ferentari”, carte ecranizată ulterior sub același titlu, având ca regizor pe Ivana Mladenovic.
”În timpul documentării am locuit o perioadă cu un sociolog maghiar care făcea cercetare pentru un doctorat privind comunitățile de la marginea societății, excluziunea, cum e zona Zăbrăuți. Eu mă trezeam de dimineață, ca să merg la muncă, la ziar, el se trezea la prânz și lucra când voia, pentru că era doctorand. Așa că m-am băgat și eu pe doctorat, pe manele, pentru că oricum stăpâneam zona. A fost un job de vis – să iei bani ca să stai prin crâșme sau cluburi și să vorbești cu lăutari și fani”, a explicat Adrian Schiop.
Regulile de bază ale manelelor și maneliștilor por fi reproduse în câteva fraze: versurile manelelor sunt ”ceea ce vrea să audă publicul”; maneaua este gustată în special în mediile periferice ale societății, unde este vid de putere administrativă oficială; într-o corupție generalizată, societatea periferică își face propriile reguli pe care le exprimă maneaua; este muzica băieților răi din România, a bagabonților de la colțul străzii, tipi cu conexiuni mafiote; maneaua este și muzica consumului ostentativ, exultă lumea celor care câștigă ușor foarte mulți bani – sau mimează acest lucru.
”Sursa cea mai importantă de documentare au fost ziarele tabloide. În perioada respectivă se moderau foarte puțin comentariile articolelor de pe internet. Citeai comentariile și aflai o grămadă de chestii. Aflai ce ”șmecher” deține clubul Balcani, de pildă… O sursă foarte importantă, articolele din tabloide și comentariile de subsol”, a mai spus Adrian Schiop.
”Anton Pann culege manele, dar nu le spune manele, ci amanele, niște cântece de dragoste cu ofuri, ahuri și care tot așa, sunt gustate de oameni simpli și respinse de elite. Asta pentru că deja în secolul al XIX-lea influența turcească este respinsă, România vrea să se sincronizeze cu Vestul și începe să respingă influențele otomane. Poporul simplu gusta însă genul acesta”.
Lăutarii spun că maneaua este un anumit ritm și o anumită armonie, care este mai turcească. În anii 1990 i se spunea «muzică turcească». Termenul de manea apare cam prin anii 2000”, a spus Adrian Schiop.
Scriitorul și-a susținut doctoratrul în manele la SNSPA, avându-l în calitate de conducător de teză pe Vintilă Mihăilescu.
