Vești bune pentru cadrele didactice
Vești bune pentru cadrele didactice
Ultima Ora Social

Workshop pentru profesorii români în Belgia. Când încep înscrierile

Profesorii din învăţământul gimnazial se pot înscrie până pe 1 septembrie pentru a participa la workshop-ul e-Technology Lab, organizat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) în Belgia între 23 şi 25 octombrie, potrivit unei informări publicate pe site-ul Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Conform sursei citate, profesorii vor învăţa cum să folosească în clasă o serie de tehnologii educative cum ar fi Lego, Astro Pi şi Arduino pentru a vorbi despre spaţiu şi a crea activităţi interactive şi motivante pentru elevi.

De asemenea, cadrele didactice vor afla cum să utilizeze o serie de instrumente educaţionale pentru a-şi implica elevii în proiecte ESA dedicate şcolii.

„Numărul de locuri este limitat şi este destinat cadrelor didactice care predau discipline STEM (n.r. Science, Technology, Engineering şi Mathematics) în învăţământul gimnazial. Vor avea prioritate profesorii care nu au mai participat, până acum, la un e-Technology Lab organizat de ESA”, precizează ROSA.

Workshop-ul va avea loc la Centrul de Pregătire şi Învăţare al Academiei ESA de la ESEC-Galaxia, situat în Transinne, Belgia.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.