Ultima Ora Social

Video. România accidentelor mortale: 15 victime într-o singură zi

Duminică a fost carnagiu pe șoselele României.

Patru persoane, între care un tânăr de 19 ani, au fost răniți și transportați de urgență la spital în urma accidentului care s-a petrecut la Mărășești, Vrancea. Totul s-a produs după ce un şofer beat a intrat cu maşina pe care o conducea într-un cap de pod. Mai multe persoane au văzut nenorocirea și au sunat de urgență la 112.

„În jurul orei 20,00, am fost sesizaţi despre un accident rutier în oraşul Mărăşeşti. Din primele informaţii, un şofer a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un cap de podeţ”, au transmis cei de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. Potrivit oamenilor legii, în urma testării cu alcooltestul, şoferul avea o alcoolemie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La puțin timp, un șofer care se afla pe drumul ce leagă Constanța de Tulcea a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe celalt sens. S-a izbit puternic de un autoturism care circulă regulamentar. Impactul a fost unul atât de puternic încât una dintre maşini a fost pur și simplu scoasă de pe carosabil.

Tânărul din vina căruia s-a produs accidentul a murit, în ciuda manevrelor de resuscitare ale medicilor. Şoferul autoturismului lovit a ajuns în stare critică la spital, iar alte trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

“La faţa locului am găsit 2 autoturisme cu 5 victime, dintre care 2 încarcerate. Am procedat la descarcerarea celor 2 victime, din neferecire unul decedat şi încă 3 victime cooperante, conştiente, cu traumatisme transportate spitalul clinic judeţean Constanța”, a precizat Daniel Coman, ISU Constanța

Duminică după-amiaza, două persoane au murit și alte patru au fost rănite grav în urma coliziunii dintre o motocicletă și un autoturism marca Volkswagen Passat. Accidentul rutier s-a produs pe raza satului Bâlteni din comuna Probota, județul Iași. Din primele cercetări a reieșit că persoanele care se aflau pe motocicletă au decedat. Este vorba de regizorul TVR Iași Tudor Axinte și soția sa, conform bzi.ro.

Soția regizorului a suferit multiple leziuni și a murit pe loc, iar regizorul a rămas prins sub mașină fiind resuscitat timp de o oră, dar în zadar. Medicii au fost nevoiți să declare decesul, a precizat prof. Dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.