VIDEO. Olivia Newton-John, actriţa din „Grease”, a murit la 73 de ani 1
Social Ultima Ora

VIDEO. Olivia Newton-John, actriţa din „Grease”, a murit la 73 de ani

Olivia Newton-John, actriţa cunoscută din celebrele filme „Grease”, „Xanadu” şi cântăreaţa care a lansat „Physical”, a murit la vârsta de 73 de ani, scrie Variety.

„Olivia Newton-John (73 de ani) a murit liniştită la ferma ei din California de Sud în această dimineaţă, înconjurată de familie şi prieteni.

Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei în această perioadă foarte dificilă”, este mesajul scris de soţul ei, John Easterling, pe Facebook.

Olivia Newton-John s-a născut pe 26 septembrie 1948, în Cambridge (Anglia). Când avea vârsta de 5 ani, familia ei s-a mutat în Australia. A debutat discografic în 1971, cu „If Not for You”.

A devenit cunoscută la nivel mondial graţie rolului din musicalul „Grease” (1978), care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur.

A jucat în peste 20 de producţii artistice şi de televiziune, între ele numărându-se „Xanadu” (1980), „It’s My Party” (1996) şi „A Few Best Men” (2011).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.