Ultima Ora Justiție Social

Video. Cum se fură grâul cu roaba în drum spre Portul din Constanța

Grânele, furate direct din camioane în apropiere de Portul Constanța! Două persoane au profitat de faptul că un camion plin cu cereale era staționat, au pus mâna pe o roabă, au forțat ușa din spatele camionului și au lăsat boabele să curgă.

După ce roaba era umplută ochi orz sau grâu, era dusă direct pe proprietatea lor, adică fix la câțiva metri distanță, pentru a fi răsturnată după care indivizii o luau iar de la capăt și tot așa până când au ajuns chiar și la al cincilea transport fără să fie opriți de nimeni, scrie agrointel.ro.

Din video-ul postat de Ziua de Constanța, se poate observa cum după ce au terminat de furat 5 roabe cu grâne de la respectivul camion, aceeași doi hoți, un bărbat și o femeie, se mută la un alt camion staționat tot în acea zonă și repetă aceeași manevră. Scenele filmate au avut loc în municipiul Constanța, pe un drum ferit de ochii lumi, care duce spre Poarta 10 a Portului Constanța. Camioanele staționate, care au fost ușurate de câteva zeci de kilograme de grâu sau orz, transportau cerealele, cel mai probabil proaspăt recoltate de pe câmp, către silozurile situate în Portul Constanța.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.