Ultima Ora Social

Video. Cum vor ajunge timişorenii la mare în doar cinci ore

Peste câţiva ani, timişorenii vor ajunge la mare, pe autostradă, în mai puţin de cinci ore. Pare o glumă marca Times New Roman. Dar nu este vorba de Marea Neagră, ci de Marea Adriatică, în Muntenegru.

Video. Cum vor ajunge timişorenii la mare în doar cinci ore 10

În acest moment se află în construcţie autostrada sârbo-muntenegreană Belgrad-Bar, pe o lungime de 445 de kilometri. Autostrada va lega capitala Serbiei de principalul port maritim din Muntenegru. Este un drum rapid care va face parte din cordidorul pan-european (un sistem de drumuri din Europa centrală şi de est).

Acesta putea să lege porturile Bari (Italia) şi Bar (Muntenegru) – cu bacul, Belgradul şi Bucureştiul.

Autostrada pe teritorul sârbesc (A2) va avea o lungime de 258 de kilometri, de la Belgrad la Boljare. Drumul este împărţit în două sectoare: Belgrad-Pojega (151 kilometri) şi Pojega-Boljare, la graniţa cu Muntenegru.

Primii 40 de kilometri au fost daţi deja în folosinţă în 2016 (pe secţiunea Ljig-Preljina), iar alţi 100 de kilometri se află în construcţie de către companii din China şi sârbeşti, finanţarea de aproape 900 de milioane de euro venind de la băncile din China şi Azerbaidjan.

Video. Cum vor ajunge timişorenii la mare în doar cinci ore 11

Secţiunea sudică, între Pojega şi Boljare, şi mai dificilă din cauza munţilor, va avea aproximativ 110 kilometri şi va costa 1,5 miliarde de euro. Lucrările încă nu au început pe această secţiune.

Autostrada din Muntenegru va avea 170 de kilometri, din portul Bor până la Boljare, unde se află graniţa cu Serbia. Deşi autostrada este mai scurtă, lucările sunt extrem de dificile, având în vedere că traversează unii dintre cei mai accidentaţi munţi din Europa, cu o medie de peste 2.000 de metri altitudine.

Lucrările din Muntenegru sunt spectaculoase. Drumul taie practic muntele, sunt zeci de viaducte şi tunele, terenul accidentat fiind o veritabilă provocare inginerească. De-a lungul sectorului muntenegrean au fost planificate 50 de tuneluri şi 95 de poduri şi vaiducte, ceea ce va costa 3,9 miliarde de euro.

Lucrările au început în 2017, după foarte multe probleme, tergiversări şi discuţii.

Prima licitaţie a avut loc în martie 2009, câştigători fiind consorţiul croat Konstruktor. Croaţii nu au reuşit să furnizeze în timp util garanţiile bancare necesare astfel că după numai opt luni contractul a fost anulat.

Cel de-al doilea ofertant, consorţiul dintre Akor (Grecia) şi HCH (Israel) va construi două secţiuni sudice ale autostrăzii. Conform presei din Serbia, oferta greco-israeliană a fost cu 1,3 miliare de euro mai mult decât cea a croaţilor.

Negocierile s-au blocat din nou, iar Guvernul din Muntenegru a fost nevoit să găsească alte opţiuni de finanţare.

Video. Cum vor ajunge timişorenii la mare în doar cinci ore 12

Aşa au început negocierile cu chinezii de la China Road and Bridge Corporation (CRBC) să se construiască drumul cu sprijinul financiar al Exim Bank of China.

În 2014, negocierile cu chinezii s-au încheiat cu succes. Pentru sectorul de 41 de kilometri, între Podgorica şi Mateşevo, investiţia se ridică la peste 800 de milioane de euro. 85 la sută de la Exim Bank of China (668 milioane de euro) şi 15 la sută (122 milioane de euro) de la statul muntenegrean.

Împrumutul se întinde pe 20 de ani, cu o dobândă de 2%. Un kilometru de autostradă se ridică la 19,7 milioane de euro.

Prima secţiune care a intrat în construcţie, în 2017. Prima fază este între capitala Podgorica şi Mareşevo.    Pe lângă chinezi, la drum mai lucrează firme şi specialişti din Croaţia, Suedia, Germania, Anglia, Franţa, Danemarca, Elveţia, suedia şi Ungaria.

Pe şantier se află peste 3000 de muncitori, din care aproape 2000 sunt chinezi.

Cea de-a treia şi cea mai nordică secţiune, de la Mateştevo la Boljare (la graniţa cu Serbia), precum şi o mică porţiune care ocoleşte lacul Skadar.

Video. Cum vor ajunge timişorenii la mare în doar cinci ore 13

Conform proiectelor, autostrada muntenegreană va fi dată în folosinţă în 2024.

Au început greu lucrările în Muntenegru, însă de doi ani se construieşte din greu. Unii ar compara aceste lucrări cu cele de pe „Dealul liliecilor”, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva, unde, firma constructoare a avut de săpat în peretele unui deal, pe o porţiune de un kilometru. Lucrările de la noi au durat trei ani.

În ce priveşte autostrada Timişoara-Belgrad, după numeroase întlniri şi discuţii bilaterale, a ajuns să fie considerată o lucrare de maximă importanţă de guvernele din România şi Serbia. Astfel, CNAIR a lansa în primăvara acestui an licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate al Autostrazii Timişoara – Moraviţa, aşa că mai avem de aşteptat până să înceapă construcţia şoselei rapide.

Momentan, cea mai apropiată autostradă de la graniţa româno-sârbă (de la Moraviţa) este la Pancevo (care este legată de capitala Belgrad), care se află la 83 de kilometri.

În acest moment, din Timişoara până pe plajele din Muntenegru (650 de kilometri până la Budva), se face cu maşina în jur de zece ore. Dacă se va realiza autostrada, distanţa se va reduce şi cu viteza regulamentară se va ajunge în aproximativ cinci ore.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.