
VESTE ȘOC pentru Călin Georgescu. Judecătorii au dat undă verde pentru începerea procesului. Suveranistul riscă ani grei de pușcărie
Procesul lui Călin Georgescu pentru acuzația de propagandă legionară a fost deschis oficial în fața Tribunalului București, după ce instanța i-a respins contestația depusă de acesta împotriva măsurilor stabilite în dosar.
Decizia Tribunalului București a fost anunțată în cursul zilei, instanța considerând că motivarea contestației nu este suficientă pentru a schimba situația procesuală în care se află Georgescu.
Astfel, procedurile judiciare pot continua în forma stabilită în faza anterioară, iar primul termen de judecată a fost deja programat.
Călin Georgescu este judecat sub acuzația de propagandă legionară, într-un dosar care a atras atenția opiniei publice din România. În fața magistraților, acesta a respins o serie de argumente formulate de procurori și a contestat măsurile luate în dosar, însă instanța a considerat că temeiurile prezentate nu justifică modificarea deciziilor anterioare.
„În dos. 24185/299/2025/a1 s-a respins,.ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-inculpat Georgescu Călin împotriva încheierii pronunțate la data de 09.12.2025 de judecătorul de camera preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti in dosarul cu același număr.
A fost obligat contestatorul-inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Solutia este definitiva”, a decis Tribunalul București.
În rechizitoriu se arată că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri, Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:
* mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
* necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
* glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
* ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
* cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, în Piața Universității din București, la data de 2 octombrie 2021.
”În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța’, susțin procurorii.
Dosarul în care este acuzat alături de mercenarul Horațiu Potra
Într-un alt dosar, Călin Georgescu este acuzat, alături de mercenarul Horaţiu Potra, de fiul şi de nepotul acestuia, precum şi de alţi inculpaţi, de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. În 21 ianuarie, aceştia au fost duşi la Curtea de Apel Bucureşti, unde un judecător a analizat, în cameră preliminară, probe şi înscrisuri depuse la dosar.
La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul de cameră preliminară a încuviinţat cererea formulată de Horaţiu Potra privind depunerea la dosar a unui stick de memorie care conţine două înregistrări video şi a dispus citarea unui martor-asistent la percheziţia din 26 februarie 2025 de la locuinţa din Mediaş a lui Potra. Curtea de Apel Bucureşti a stabilit termen la 11 februarie.

Procesul urmează să continue cu prezentarea de probe și audieri, iar evoluția acestuia va depinde de argumentele aduse de părțile implicate. Reprezentanții sistemului judiciar au subliniat că respectarea procedurii legale este esențială pentru asigurarea unui proces corect și transparent.
Cazul a generat discuții în mediile publice și politice, fiind interpretat ca o provocare în direcția combaterii propagandei extremiste și a promovării unor ideologii interzise prin lege în România. Următoarele termene de judecată vor fi stabilite de instanță, iar publicul va fi informat despre evoluția procesului pe măsură ce deciziile sunt pronunțate.


