Veste mare pentru Kovesi. Câștigă postul de procuror european 1
Ultima Ora Justiție

Veste mare pentru Kovesi. Câștigă postul de procuror european

În Consiliul Uniunii Europene, structura care reunește guvernele statelor membre, s-a conturat o majoritate favorabilă numirii Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, au declarat surse de la Bruxelles pentru G4Media.ro.

O ședință a Consiliului, în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), este programată pentru azi, iar în cadrul acesteia ar putea avea loc votul pentru susținerea fostei șefe a DNA.

Poziționarea pro-Kovesi ar însemna anularea votului din primăvară, când Consiliul UE și-a exprimat susținerea pentru contracanditatul francez al fostei șefe a DNA, Jean Francois Bohnert. Acesta a fost însă numit între timp la șefia Parchetului Financiar din Franța, echivalentul DNA-ului românesc, ceea ce i-a lăsat cale liberă lui Kovesi în cursa pentru funcția de procuror-șef european.

De altfel, Parlamentul European, cealaltă instituție europeană implicată în numirea șefului viitorului Parchet European, și-a exprimat încă din primăvară susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, dar negocierile cu Consiliul nu au ajuns la un numitor comun înainte de alegerile europarlamentare.

Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu a susținut-o pe fosta șefă a DNA la precedentul vot din COREPER, iar șefa PSD a anunțat și miercuri seară că îi va transmite ambasadorului român la UE, Luminița Odobescu, să voteze împotriva Laurei Codruța Kovesi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.