
Un șofer de 37 de ani a ajuns cu bolidul pe terasa unui bar din Adjud. FOTO
Un şofer a ajuns, joi după-amiază, cu maşina pe terasa unui bar din municipiul Adjud.
Un șofer aflat la volanul unui bolid care a intrat pe terasa unui bar, a fost rănit, el fiind preluat de ambulanţă şi transportat la spital. La faţa locului au intervenit pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

„În urma impactului şoferul autoturismului a suferit traumatisme la membrele inferioare. Echipajul SMURD a preluat pacientul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, pe care, ulterior, l-a transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, pompierii au asigurat măsurile necesare de prevenire a incendiilor, la locul intervenţiei”, arată oficialii ISU Vrancea.


