Un polițist a ucis doi oameni, după ce a evitat un câine

Două persoane au murit, duminică, într-un accident produs de un polițist aflat în timpul liber, care a încercat să evite un câine ce i-a apărut în față, pe Drumul Național 25, în localitatea gălățeană Drăgănești. Mașina agentului a lovit frontal un alt vehicul, conform Mediafax.

Șoferul care a intrat pe contrasens este polițist în județul Galați și că în momentul producerii accidentului se afla în timpul liber, la volanul mașinii personale.

Potrivit reprezentanților IPJ Galați, accidentul s-a produs pe DN 25, la Drăgănești, unde un bărbat de 35 de ani a condus un autoturism dinspre Galați spre Tecuci și, încercând să evite un câine care i-ar fi sărit în față, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o mașină care circula regulamentar.

În urma impactului au murit șoferul de 50 de ani și pasagerul, un bărbat de 70 de ani.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.