Carmen Dan CONTINUĂ pedepsirea persoanelor care au participat la proteste. 7 dintre ei au fost ARESTAȚI
Ultima Ora Social

ULUITOR. Mâna dreaptă a lui Tăriceanu cere Protecției Copilului ANCHETĂ pentru protestatarii din 10 august care au venit cu copiii

ULUITOR. Mâna dreaptă a lui Tăriceanu cere Protecției Copilului ANCHETĂ pentru protestatarii din 10 august care au venit cu copiii

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, cere Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție să înceapă o anchetă în cazul clipului în care au fost folosiți copii și care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei.

COALIȚIA A OBOSIT. Varujan Vosganian o ceartă pe Viorica Dăncilă pentru că nu există autostradă în Moldova
Varujan Vosganian

„În ultima vreme am asistat la folosirea în fel și chip a copiilor pentru a justifică faptele părinților lor protestatari. A fost organizat protestul copiilor, micuții au fost puși să joace șotron pe chipuri de oameni, au fost făcuți părtași la tot felul de obscenități, ajungându-se până într-acolo încât părinții – că de pildă șoferul suedez – să aducă mărturia copiilor pentru a se victimiza. Au fost expuși violențelor, invocându-se mamele cu copii în brațe expuși tunurilor de apă și gazelor lacrimogene, pentru a sensibiliza opinia publică. Nu s-a scos o vorba în legătură cu responsabilitatea părinților care trebuie să-și protejeze și să-și educe copiii dincolo de mojicii și agresiuni de tot felul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, într-o postare pe Facebook.

Deputatul ALDE a adăugat că ar trebui văzut dacă părinții copiilor care au apărut în video au știut la ce sunt expuși cei mici și dacă și-au dat în prealabil acordul că aceștia să participe la realizarea clipului. Vosganian cataloghează acest clip drept o înscenare „cu iz satanic”.

„În România exploatarea copiilor prin muncă este interzisă, iar ziua de 12 iunie este Ziua mondială împotriva exploatării copilului prin muncă. În mod similar, că o adăugire morală și legală, este interzisă exploatarea copilului prin politică. Dar ceea ce vedem în filmul acesta, numit inexplicabil „Copiii referendumului”, le întrece pe toate. Trebuie folosite toate mijloacele legale pentru a pedepsi pe cei care au folosit copiii în modul acesta de neadmis. Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție trebuie să declanșeze toate procedurile legale în acest sens. Ar fi interesant de știut dacă părinții au știut la ce le sunt expuși copii și dacă au fost de acord cu acest lucru. Iar dacă n-au fost, e de aflat cum acceptă că odraslele lor să fie părtașe ale acestei înscenări cu iz satanic”, a completat Vosganian.

Comunitatea Declic a lansat, luni, clipul „Copiii referendumului”, care îndeamnă la boicot. Spot-ul este inspirat de serialul „Povestea Slujitoarei” și a devenit deja viral pe rețelele de socializare.

Mesajul clipului e transmis după imagini care reproduc scene din „Povestea Slujitoarei”, un serial despre o distopie în care femeile fertile sunt folosite pentru reproducere, fiind considerate un bun al societății, fără drept de a alege asupra propriei vieți.

În imagini, niște copii crescuți într-o astfel de societate sunt puși să recapituleze ce anume se sărbătorește pe 6 și 7 octombrie, dată în care are loc referendumul. Apoi, aceștia asista la arderea pe rug a unei femei, pe un câmp ce se aseamănă cu zona Palatului Parlamentului. Spotul se încheie cu mesajul “Depinde de noi ce viitor le pregătim. Dacă va pasă, stați acasă”, #boicot.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.