100 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Olt, Dolj, Gorj,Teleorman şi Vâlcea
100 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Olt, Dolj, Gorj,Teleorman şi Vâlcea
Justiție Ultima Ora

ULTIMA ORĂ! Percheziții la Primăria Capitalei și la Universitatea ”Titu Maiorecu”! Ce caută polițiștii

Paisprezece percheziţii au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Universitatea Titu Maiorescu, la Primăria Capitalei şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu.

”Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, pun în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la o unitate de învăţământ superior privat, la sediile/punctele de lucru ale unor societăţilor comerciale, precum şi la locuinţele unor persoane bănuite de delapidare, fals intelectual şi abuz în serviciu. Vor fi puse în aplicare 32 de ordonanţe, prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la diferite instituţii publice, notari publici şi societăţi comerciale”, anunţă IGPR.

Din anul 2010 şi până în prezent, persoane cu atribuţii de conducere din cadrul unei unităţi de învăţământ superior privat ar fi săvârşit acte materiale, care s-ar încadra în sfera acţiunii de traficare a unor bunuri în folosul altei persoane, acţiuni ce ar fi presupus supunerea unor bunuri imobile din patrimoniul/gestiunea unităţii unor operaţiuni speculative, operaţiuni în urma cărora persoane apropiate acestora ar fi obţinut un profit, prin modalitatea vânzării unor apartamente construite din bugetul unităţii şi fără respectarea contractului de concesiune încheiat între unitatea de învăţământ şi o instituţie publică.

Sunt vizate persoane din conducerea Universităţii Titu Maiorescu din Capitală, care ar fi vândut mai multe apartamente din căminele universităţii. De asemenea, se ridică documente şi de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4, fiind vizate autorizaţiile de construire eliberate şi contractele de concesiune a unor terenuri.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.