Ultima Oră. Greva șoferilor de la STB a luat sfârșit. Aproape toate vehiculele sunt pe traseu 1
Ultima Ora

Ultima Oră. Greva șoferilor de la STB a luat sfârșit. Aproape toate vehiculele sunt pe traseu

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.

„Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului”, a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.

Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.