Ultima Oră! Decizia judecătorilor Curții Constituționale privind pensiile speciale! 1
Justiție Ultima Ora

Ultima Oră! Decizia judecătorilor Curții Constituționale privind pensiile speciale!

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 8 decembrie, pronunțarea unei decizii în legătură cu sesizarea Avocatului Poporului și Înaltei Curți de Casație și Justiție privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să sesizeze Curtea Constituțională, pe 18 iunie, cu privire la legea care stabilește un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie.

„ Aşezarea justă şi echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, aşa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. (…) În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale şi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor şi de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale”, se arată în hotărâre.

„Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale”, explică ICCJ.

Şi Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale o sesizare privind acest act normativ.

Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.

Astfel, pensile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 și 7.000 de lei se impozitează cu 10%, iar pensile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.