Ultima oră. Cod portocaliu de inundații în 6 județe 1
Ultima Ora Social

Ultima oră. Cod portocaliu de inundații în 6 județe

Hidrologii anunţă cod portocaliu de inundaţii în șase judeţe din ţară, până joi. Sunt anunțate viituri mai ales pe unele râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, începând de miercuri de la ora 14:00 până joi la ora 9:00, se instituie cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare – (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – sector amonte S.H. Răstoci (judetele Cluj şi Sălaj), Lăpuş (judeţul Maramureş), Mureş – sector aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă Arieş (judeţul Mureş).

De asemenea, începând de miercuri de la ora 14:00 până joi la ora 24.00, este cod portocaliu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Crasna – bazin aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare).

Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul miercuri ora 18:00 – joi ora 2:00 pe unele râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Totodată, până joi noapte este cod galben de inundații pe râuri din Bistriţa Năsăud, Maramureş, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba și Botoşani.

„Se ridicӑ începând cu data de 22.05.2019 ora 14:00 avertizarea hidrologicӑ din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior”, arată Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.