Ucraina a semnat o comandă pentru noile elicoptere H145
Ultima Ora Externe

Ucraina se modernizează. Cumpără noile elicoptere H145

Ministerul ucrainean de Interne a decis să înlocuiască 8 din cele 10 elicoptere H145 comandate cu varianta modernizată cu rotor în cinci pale a aparatului de zbor, care a fost prezentată în premieră pe 4 martie 2019 la Heli-Expo.

‘’Suntem încântați să oferim forțelor de ordine ale Ucrainei o tehnologie atât de avansată în domeniul elicopterelor’’, a spus Arsen Avakov, ministrul ucrainean al Afacerilor Interne. ‘’Am început déjà să modernizăm flotele serviciilor de urgență și ale Gărzii Naționale prin recepționarea a trei elicoptere H225 de la sfârșitul lui decembrie iar acum suntem nerăbdători să adăugăm noile H145 pentru misiunile de ordine publică’’, a adăugat acesta.

‘’Pentru Airbus Helicopters este un motiv de mândrie decizia Ministerului ucrainean de Interne de a opta pentru varianta upgradată a H145’’, a spus Bruno Even, CEO Airbus Helicopters. ‘’Suntem siguri că sarcina mărită cu 150 de kilograme și confortul îmbunătățit pentru piloți și pasageri se vor constitui într-un avantaj suplimentar pentru serviciile ucrainene de servicii publice’’, a mai spus oficialul.

În baza Înțelegerii Interguvernamentele semnate de Franța și Ucraina pentru 55 de elicoptere la mijlocul anului 2018, Airbus Helicopters a livrat déjà 3 din cele 21 de elicoptere H225 reconvertite la cerere. Contractul include, de asemenea, 10 elicoptere noi H145, dintre care 8 vor fi echipate cu rotor în 5 pale, precum și 24 de elicoptere H125 pentru operațiuni de căutare și salvare, servicii publice și misiuni medicale de urgență în țară. Aparatele vor fi operate și întreținute în Ucraina, având în vedere că în contract este prevăzută înființarea unui centru local de training și mentenanță.

Noul elicopter H145 upgradat, prezentat în premieră la Heli-Expo, reflectă abordarea Airbus de a crea valoare prin inovație. Aparatul dispune de câteva elemente noi care vor permite clienților să își consolideze operațiunile. Rotorul inovator în cinci pale fără rulmenți mărește sarcina utilă cu 150 kg și sporește capabilitățile în misiune ale aparatului. Noul rotor aduce și un plus de confort echipajului și pasagerilor. Alte avantaje includ un diametru mai mic al rotorului principal, care îi permite elicopterului H145 să opereze în spații limitate, să dispună de operațiuni de întreținere simplificate și să aibă o rată mărită de disponibilitate la zbor.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.