Războiul Lazăr-Toader se mai amână trei săptămâni
Ultima Ora Justiție

Tudorel Toader DĂ ANUNȚUL cu privire la evaluarea lui Augustin Lazăr. ”Într-un termen scurt”. Vezi data

Tudorel Toader DĂ ANUNȚUL cu privire la evaluarea lui Augustin Lazăr. ”Într-un termen scurt”. Vezi data

Raportul de evaluare a activităţii procurorului general, Augustin Lazăr, va fi făcut public ”într-un termen scurt”, după data de 8 octombrie, a declarat vineri, la Suceava, ministrul Justiţiei Tudorel Toader. 

”Săptămâna viitoare voi merge cu doamna premier la Strasbourg, pentru o intervenţie în Parlament, în adunare, după care voi reveni în ţară şi, probabil, sper să am răgazul, pentru a face public acel raport de evaluare, în tot cazul într-un termen scurt”, a spus Toader, conform agerpres.ro.

Totodată, el a precizat că în evaluare ar putea să conteze şi sesizarea Inspecţiei Judiciare către CSM privind afirmaţia ”nişte penali de rang înalt” făcută de Lazăr.

”Pe parcurs, numai de când începe o procedură, până o finalizezi, pot surveni multe elemente, multe noutăţi. În privinţa evaluării ţin şi la următorul lucru. Inspecţia judiciară a sesizat CSM-ul cu privire la acea afirmaţie a procurorului general – nişte penali de rang înalt. Inspecţia judiciară a sesizat Secţia de procurori pornind şi de la faptul că alt demnitar al statului a fost dedus Consiliului de Combatere a Discriminării pentru o sintagmă asemănătoare şi consiliul a considerat că este de natură să discrimineze. Secţia de procurori a spus că nu e o sintagmă discriminatorie, ci este o expresie a libertăţii de exprimare (…) Plenul CSM-ului va trebui să vadă dacă acceaşi sintagmă la un demnitar înseamnă discriminare, iar la un demnitar specializat, jurist, înseamnă libertate de exprimare. Voi participa şi eu la plen. Vom vedea ce se decide”, a spus Toader.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.