Oamenii lui Tudorel Toader, scoși din schema Ministrului Justiției. Ana Birchall: ”Dați-mi voie să nu comentez”
Tudorel Toader rupe tăcerea. De ce a fost dat afară din Guvernul Dăncilă
Ultima Ora Justiție

Tudorel Toader a plătit cu funcția de ministru. Greșeala care l-a costat scump

Codurile penale au reprezentat un subiect controversat în ultimul an. După multe discuții și nemulțumiri, Codurile au trecut prin Parlament, însă au fost din nou contestate la CCR. Pentru că nu a dat OUG, PSD i-a retras sprijinul politic lui Tudorel Toader, informează Mediafax într-o analiză.

Codurile penale au reprezentat un subiect controversat și o problemă pentru coaliția de guvernare în ultimele șapte luni. După ce acestea au trecut de Parlament în vara anului 2018, în luna octombrie CCR a admis sesizările de neconstituționalitate în privința acestora.

Astfel, codurile penale trebuiau rediscutate și modificate. Subiectul de discuție a fost însă problema modului de modificare a Codurilor.

  • În timp ce PSD voia modificarea lor prin Ordonanță de urgență, ministrul Justiției, Tudorel Toader, refuza categoric. Miza era mare, deoarece adoptarea Codurilor penale prin OUG însemna că acestea nu mai erau dezbătute și nu mai puteau fi contestate la CCR.

După șapte luni de discuții, PSD a ales modificarea Codurilor penale prin Parlament.

  • Astfel, săptămâna trecută, Codurile penale au fost adoptate decizional de Camera Deputaților și trimise la președinte pentru promulgare. Dezbaterile asupra acestora au durat mai puțin de o săptămână.

Ele nu vor fi însă promulgate curând, deoarece acestea au fost din nou contestate la CCR de către opoziție.

Refuzul lui Tudorel Toader de a da ordonanță de urgență pe Codurile penale l-a costat funcția de ministru al Justiție. Luna aceasta, liderii PSD au decis, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reproşându-i acestuia faptul că Ministeul Justiţiei a întârziat avizele pentru anumite proiecte care trebuiau implementate, dar şi faptul că nu a înaintat ordonanţe de uregnţă pentru transpunerea în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală a prevederilor declarate constituţionale de către judecătorii Curţii Constituţionale.

Înainte de retragerea sprijinului politic, PSD l-a șantajat prin moțiunile simple depuse de opoziție la adresa lui Tudorel Toader. Moțiunile au fost amânate în mod repetate, pentru a pune preisuni pe fostul ministru al Justiției de a da OUG pe coduri.

Astfel, Tudorel Toader și-a dat demisia și şi-a reluat, joi, funcţia de rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, după 26 de luni de mandat la Ministerul Justiției. Ana Birchall a preluat funcția de ministru al justiției, pentru un mandat de interimar.

  • Procedura parlamentară pe modificarea Codurilor penale a fost reluată săptămâna trecută după ce ministrului demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Social democraţii au fost nemulţumiţi de faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a făcut posibilă aplicarea articolelor din codurile penale care au fost considerate constituţionale.

Codurile penale au fost dezbătute și adoptate săptămâna trecută în Parlament. PSD s-a grăbit cu adoptarea acestora, astfel dezbaterile au mers pe repede înainte și au durat doar câteva zile.

După adoptare, Opoziția a depus, din nou, sesizare la Curtea Constituțională.

CCR a anunțat că va discuta pe 22 mai sesizările formulare de PNL şi USR asupra neconstituţionalităţii modificărilor Codului penal şi Codului de procedură penală.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.