"Tricolorele" s-au întâlnit cu fanii la Brașov. Foto 7
"Tricolorele" s-au întâlnit cu fanii la Brașov
Ultima Ora Sport

„Tricolorele” s-au întâlnit cu fanii la Brașov. Foto

Înaintea meciului cu Ucraina, handbalistele de la echipa națională și-au bucurat fanii din Brașov cu o sesiune de autografe.

„Tricolorele” au fost luate cu asalt de micuțele handbaliste de la Corona Brașov pentru poze și selfie-uri.

„Publicul brașovean e iubitor de handbal. Cât am jucat aici, sălile erau pline tot timpul. Ținând cont că joacă naționala, cred că sala va fi arhiplină. Mă bucur de acest lucru și îmi doresc să ne susțină. Din păcate, nu avem timp de pregătire foarte mult, doar două zile. O să fie un meci destul de puternic, o să-l tratăm serios și ne gândim la victorie” – Denisa Dedu,  handbalistă echipa națională a României.

Convocată la echipa națională, Cristina Neagu nu va juca însă în meciul cu Ucraina, nefiind complet refăcută după accidentarea suferită la genunchi. Colegele ei de la lot recunosc faptul că îi simt lipsa și abia o așteaptă în formă maximă.

„Încercăm să îi luăm locul pe fiecare post, va face fiecare tot ce poate să nu se vadă lipsa ei. Ne pegătim pentru acest meci, sperăm să prindem și o zi foarte bună” – Daria Bucur, handbalistă echipa națională a României.

Partida România – Ucraina se joacă pe 25 septembrie, de la ora 18:30, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov. Meciul din preliminariile Campionatului European de anul viitor, este sold out.

Lotul României pentru meciul cu Ucraina este alcătuit din Iulia Dumanska, Diana Ciucă, Andreea Adespii, Cristina Florica, Raluca Băcăoanu, Mădălina Zamfirescu (SCM Rm. Vâlcea), Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Crina Pintea, Laura Chiper-Moisă, Cristina Neagu (CSM București), Aneta Udriștoiu, Bianca Tiron (Dunărea Brăila), Ana Maria Popa-Iuganu (Gloria Buzău), Valentina Elisei Ardean (Gloria Bistrița), Eliza Buceschi, Daria Bucur, Cristina Laslo (toate Corona Brașov), Lorena Ostase (CSM Slatina), Anca Polocoșer, Andreea Popa (Minaur Baia Mare).

Naționala României face parte din grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului European 2020, alături de reprezentativele Ucrainei, Poloniei și Insulelor Feroe. Primele două clasate se califică la turneul final.

Programul meciurilor din grupă

25.09.2019 – România-Ucraina

29.09.2019 – Insulele Feroe-România

25/26.03.2020 – Polonia-România

28/29.03.2020 – România-Polonia

27/28.05.2020 – Ucraina-România

31.05.2020 – România-Insulele Feroe.

Campionatul European va fi găzduit de Danemarca și Norvegia și va avea loc în perioada 4-20 decembrie 2020. La precedenta ediție, în 2018, naționala României s-a clasat pe locul al patrulea, ratând medalia de bronz în fața reprezentativei Olandei.

"Tricolorele" s-au întâlnit cu fanii la Brașov. Foto 8 "Tricolorele" s-au întâlnit cu fanii la Brașov. Foto 9 "Tricolorele" s-au întâlnit cu fanii la Brașov. Foto 10

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.