Tragedie în SUA. O tornadă a făcut cel puțin 6 morți în Alabama
Tragedie în SUA. O tornadă a făcut cel puțin 6 morți în Alabama
Externe Ultima Ora

TRAGEDIE în SUA. O tornadă a făcut cel puțin 6 morți în Alabama. Video

Tragedie fără margini în SUA. Cel puţin şase persoane au fost ucise joi, când o tornadă a trecut prin centrul statului american Alabama, au raportat serviciile de urgenţă.

Fenomenul meteorologic devastator şi-a continuat apoi drumul în statul vecin Georgia, unde National Weather Service (NWS) a menţinut în vigoare alerta la tornade la începutul serii, scrie agerpres.ro.

Cele şase persoane care şi-au pierdut viaţa se aflau în comitatul Autauga, a confirmat pentru AFP directorul adjunct al serviciilor de urgenţă din comitat, Gary Weaver.

Starea de urgenţă era deja declarată în acest comitat şi în alte cinci de guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, care a scris la sfârşitul după-amiezii pe Twitter că „zone din stat (au fost) zguduite de acest sistem meteorologic periculos”.

Guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, a anunțat că sunt cel puțin 6 morți
Guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, a anunțat că sunt cel puțin 6 morți

Oraşul Selma, din comitatul Dallas, şi el sub de starea de urgenţă, a suferit în special „pagube importante”, potrivit serviciilor primarului său James Perkins, care i-a îndemnat pe locuitori să evite deplasările şi să se stea departe de liniile de înaltă tensiune avariate de furtună.

„Echipele oraşului vor fi trimise cât mai curând posibil pentru a face curăţenie”, a adăugat municipalitatea pe Facebook.

Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prezis, sunt relativ frecvente în Statele Unite, mai ales în centrul şi sudul ţării.

Sudul Statelor Unite a mai fost îndoliat la sfârşitul lui noiembrie, în cursul trecerii peste noapte a 36 de tornade care au ucis două persoane în Alabama.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.