Al doilea incident feroviar din ultimele zile. Un tren plin de copii a lovit un tir
Ultima Ora Social

TRAGEDIE în Iași. O mașină spulberată de tren. Călătorii au scos copiii din mașină. ”Erau chinuri”

TRAGEDIE în Iași. O mașină spulberată de tren. Călătorii au scos copiii din mașină. ”Erau chinuri”

Tragedie cumplită într-o comună din Iași! Mașina în care se aflau doi soți și fetițele lor a fost spulberată de tren, marți seară (7 august). Întreaga familie se află în stare gravă la spital. Mecanicul locomotivei susține că ar fi frânat și l-ar fi atenționat pe șofer, dar că acesta nu s-a oprit la trecerea de cale ferată.

Cei doi soți și fetițele lor, în vârstă de 2 și 4 ani, se aflau într-o mașină înmatriculată în Spania. La trecerea de cale ferată din localitatea Vlădeni, bărbatul, care se afla la volan, nu a oprit autoturismul, cu toate că, spun martorii, trenul se apropia. Trecerea de cale ferată din localitate nu este prevăzută cu bariere sau semnale luminoase, fiind semnalizată doar cu Crucea Sfântului Andrei.

„Nu s-au asigurat deloc, nu schiţat un semn că vrea să oprească. Din contră a călcat acceleraţia, eu am dat semnale ce să mai fac? Nu am mai avut ce face..Am văzut copiii plângeau, mai ales fata din dreapta. A doua fetiţa era prinsă între banchetă şi scaunul şoferului”, a declarat Ion Tăbăcaru, mecanicul de locomotivă, potrivit stirileprotv.ro

Călătorii au fost cei care le-au scost pe fetițe dintre fiare

Impactul a fost atât de puternic încât maşina a fost târâtă mai bine de o sută de metri șine. Până să ajungă salvatorii, călătorii din tren au sărit în ajutorul victimelor. Părinţii fetelor, aflaţi pe locurile din față, au rămas captivi în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia celor de la descarcerare. Atât ei, cât şi fetițele lor, au ajuns în stare gravă la spital.

„Am deschis în spate şi am sunat la 112 la o doamnă şi a zis să nu îi atingem, dar până la urmă i-am scos, nu mai suportam, erau chinuri.”, a explicat unul dintre călători, martor al teribilului accident.

„Cei doi părinţi cu politraumă, comă, au necesitat intubaţi şi ventilaţie mecanică încă de la locul accidentului. Cele două fetiţe au fost preluate de către medicul SMURD şi duse la spitalul Sfânta Maria, una dintre ele necesitând intubaţie, din cauza stării critice, comă, celalată fiind doar cu contuzii.”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.