Tragedie. Elevul de 13 ani plecat la Hunedoara pentru Olimpiadă a murit după ce a căzut de la etaj
Ultima Ora Social

Tragedie. Elevul olimpic a murit după ce a căzut de la etaj

Elevul de 13 ani din Galaţi, care s-a prăbuşit de la etajul al patrulea al unui hotel din Hunedoara, unde fusese cazat cu tatăl său pentru a participa la Olimpiada naţională de matematică, a murit la spital, la Timişoara, scrie news.ro

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Hunedoara, elevul de 13 ani a fost stabilizat în cursul nopţii de miercuri spre joi şi transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara. În cursul dimineţii, însă, elevul a murit.

„Din păcate, cadrele medicale de la Timişoara au comunicat ca minorul de 13 ani, din Galaţi, a decedat”, a anunţat Poliţia Judeţeană Hunedoara.

Elevul de 13 ani, din Galaţi, a căzut, miercuri seara, pe scara interioară a unui hotel din Hunedoara, de la etajul al patrulea, după ce a alunecat. Băiatul venise cu tatăl său la Hunedoara pentru a participa la Olimpiada naţională de matematică.

În urma căzăturii, elevul a suferit un traumatism cranian grav.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii