Torționarul Vișinescu vrea să iasă din închisoare. Cererea la mâna judecătorilor
Ultima Ora Justiție

Torționarul Vișinescu vrea să iasă din închisoare. Cererea la mâna judecătorilor

Torționarul Vișinescu vrea să iasă din închisoare. Cererea la mâna judecătorilor

Curtea de Apel Bucureşti urmează să discute joi cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale, formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, care execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

La termenele anterioare ale procesului, judecătorul care se ocupă de acest caz a dispus efectuarea de către Institutul Naţional de Medicină Legală a unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă Vişinescu poate fi tratat în penitenciar.

Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Procurorii susţin că, în perioada 1956 – 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii