Tânăr de 21 de ani decedat după ce maşina sa a fost lovită de o alta, condusă de un şofer de 70 de ani

Un tânăr de 21 de ani a decedat marţi dimineaţă, în București după ce maşina sa a fost lovită şi proiectată într-un copac de un alt vehicul, condus de un şofer în vârstă de 70 de ani.

„În jurul orei 05:20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti. Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, în zona Fântânii Mioriţa, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 70 de a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani”, anunţă poliţiştii.

În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un copac din zona care desparte cele două sensuri de circulaţie, iar şoferul maşinii a decedat. Celalălalt şofer, în vârstă de 70 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

În acest moment traficul este restricţionat pe benzile 3 de circulaţie, ambele sensuri, în zona producerii evenimentului.

Se desfăşoară cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.