Sportalert.ro: VIDEO. Gabriel Boștină este noul manager tehnic al echipei Steaua București

Gabriel Boștină a fost numit manager tehnic al echipei Steaua București, anunță clubul din Ghencea conform sportalert.ro.

„Începând cu 1 ianuarie 2023, Gabriel Boștină a fost numit în funcția de manager tehnic al echipei de fotbal Steaua București.

Fostul mijlocaș roș-albastru are planuri importante la Steaua și va fi liantul între echipă și oamenii din conducerea clubului din Ghencea”, se arată în comunicatul publicat pe Facebook.

„Sunt gândurile de promovare în primul rând. Sperăm să obținem această promovare în sfârșit. Suntem de 2 ani în Liga 2, echipa merge bine.

Cam ăsta a fost gândul principal”, a declarat noul manager tehnic al Stelei.

Gabriel Boștină, este noul manager al Stelei
Gabriel Boștină, este noul manager al Stelei

Antrenorul Daniel Oprița salută numirea lui Gabriel Boștină în această funcție și speră ca roș-albaștri să facă un retur cât mai bun.

„Noi am avut o relație bună, am vorbit de fiecare dată și de antrenament și de echipă, ne-am înțeles mereu. Deci o să fie o relație în care să ne sprijinim”, a declarat Daniel Oprița.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.