Sportalert.ro: România a câştigat Trofeul Carpaţi, după 25-23 cu Spania

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat Trofeul Carpaţi, după ce a învins echipa Spaniei cu scorul de 25-23 (10-8), în Complexul Sportiv şi de Agrement Unirea, potrivit sportalert.ro.

Cu două victorii şi un egal, tricolorele au câştigat competiţia, în ciuda unui debut dificil, în faţa Austriei (32-32), în care au evitat cu şansă înfrângerea.

Meciul cu Spania a fost unul strâns, cu puţine goluri în prima repriză (18), dar cu ultimele zece minute foarte prolifice. Echipa antrenată de Florentin Pera conducea cu 4-2 după zece minute, apoi diferenţa a crescut la trei goluri, 7-4 (20), iar la pauză România avea 10-8.

Ibericele au egalat situaţia în repriza secundă, 13-13 (min. 40), şi au avut de mai multe ori avantaj, dar România avea un singur gol în plus pe tabelă când mai erau zece minute de joc (17-16), reuşind să se impună cu 25-23.

În celălalt meci, Serbia a dispus de Austria cu 30-29.

În clasamentul final, România a ocupat primul loc, urmată de Serbia, Spania şi Austria.

România se pregăteşte pentru EHF EURO 2022, care va avea loc în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, tricolorele urmând să joace în Grupa C, alături de puternicele echipe ale Franţei, Olandei şi de Macedonia de Nord.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.