Sportalert.ro: Karim Benzema şi-a îndeplinit cele trei visuri din viaţa lui 1
Sport Ultima Ora

Sportalert.ro: Karim Benzema şi-a îndeplinit cele trei visuri din viaţa lui

Karim Benzema, care va prezenta sâmbătă Balonul de Aur fanilor lui Real Madrid pe stadionul Santiago Bernabeu, înaintea meciului cu Sevilla FC, a declarat cu prilejul unui interviu că acest trofeu a transformat în realitate cele trei visuri din viaţa sa, transmite EFE, citată de sportalert.ro.

”A fost cel mai bun sezon din viaţa mea şi până la urmă mi-a adus Balonul de Aur. Visez la el încă de când eram copil. Mi-am îndeplinit cele trei visuri pe care le-am avut în viaţa mea: să-i cumpăr o casă mamei, să semnez pentru Real Madrid, pentru că este cel mai mare club din lume, iar al treilea este Balonul de Aur. Sunt foarte mândru de munca mea”, a spus internaţionalul francez într-un interviu acordat mediei clubului său.

Într-un moment atât de special, la decernarea Balonului de Aur, Benzema a fost însoţit de cei doi idoli ai săi, Zinedine Zidane şi Ronaldo Nazario, cu care nu vrea să se compare: ”Nu sunt deasupra lui Zizou şi Ronaldo, suntem diferiţi.

Sunt modele şi nu pot să fac ce au făcut ei în teren, dar mă ajută să încerc s-o fac. Nu voi fi niciodată la nivelul celor doi. Ei au câştigat Balonul de Aur şi eu tocmai am făcut-o. Dar este greu să ajungi la nivelul lor”.

Alături de Liga Campionilor, Benzema a câştigat în sezonul trecut, în calitate de golgheter, campionatul Spaniei, fiind a 35-a oară când Real Madrid s-a impus în această competiţie: ”Fiecare meci a fost o finală. Îmi place să marchez goluri şi să ofer pase decisive, dar când începe sezonul nu mă gândesc că trebuie să fiu golgheter. Nu văd aşa, dar sunt foarte fericit pentru că este un trofeu important”.

În ce priveşte stilul său de joc, Benzema a povestit că a jucat de mic cu copiii mai mari, ceea ce l-a făcut să progreseze mai rapid: ”Capul meu trebuia să fie mai rapid. A trebuit să mă mişc mai repede, să trag mai repede. Asta mă ajută chiar acum. Jocul meu este acum dintr-o atingere. Ştiu ce o să fac când va veni mingea la mine”.

Benzema a devenit al optulea jucător de la Real Madrid care a cucerit Balonul de Aur, după Alfredo Di Stefano (de două ori), Raymond Kopa, Luis Figo, Ronaldo, Cannavaro, Cristiano Ronaldo (4) şi Luka Modric.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.