Tunarul Europei a murit
Tunarul Europei a murit
Sport Ultima Ora

Sportalert.ro: Doliu. Fosta mare jucătoare Ecaterina Ciortan s-a stins la vârsta de 82 de ani

Fosta mare jucătoare Ecaterina Ciortan a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, a anunţat Federaţia Română de Baschet pe site-ul său oficial, potrivit sportalert.ro.

Ciortan face parte din galeria jucătoarelor importante din istoria baschetului autohton, fiind componentă de bază a echipei divizionare Constructorul Bucureşti, dar şi a naţionalelor României din anii 60-70.

Născută în Timişoara, în data de 26 ianuarie 1940, Ecaterina Ciortan a fost o jucătoare exponenţială pentru municipiu. Ea s-a făcut remarcată în Timişoara şi ulterior a început să strălucească sub panourile de baschet din întreaga ţară, fiind o apreciată coordonatoare de joc, fapt care i-a adus mai întâi un transfer la Braşov, iar apoi unul la Bucureşti. A urmat cursurile Liceului Mixt Maghiar din oraşul natal, după care a absolvit cursurile Facultăţii de Construcţii din Bucureşti.

”Graţie calităţilor sale sportive deosebite, dar şi a viziunii de joc”, a ajuns una dintre jucătoarele de baza ale echipei divizionare Constructorul Bucureşti (fosta Energia Bucureşti), fiind extrem de apreciată de toate colegele, dar şi de antrenorii Grigore Avachian, Constantin Dinescu şi Cornel Negulescu, precizează Federaţia Română de Baschet. S-a remarcat rapid şi la nivelul echipelor naţionale, fiind cooptată sub tricolor în perioada 1958-1972, atât la tineret, cât şi la senioare.

După ce s-a retras s-a dedicat proiectelor din construcţii, dar a rămas în strânsă legătura cu fostele colege de generaţie şi a participat activ la numeroase acţiuni din baschetul românesc. A fost inclusă în proiectul „Legendele baschetului românesc” şi a fost prezentă la meciurile de la Cluj-Napoca din cadrul FIBA Eurobasket 2017.

Pasiunea pentru sport în general, şi pentru baschet în special, le-a insuflat-o şi celor doi copii ai săi, Oana şi Călin, Oana reuşind să calce pe urmele mamei sub panouri, în vreme ce Călin a fost mai atras de sporturile cu motoare.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.