ȘOCANT! Un profesor şi o educatoare, din Suceava arestaţi pentru agresiune sexuală. Cum arată agresoarea. FOTO

Un profesor şi o educatoare din judeţul Suceava au fost arestaţi pentru 30 de zile, în două dosare distincte, fiind acuzaţi de agresarea sexuală a unor minore.

Profesorul a cerut unei fete de 14 ani să întreţină relaţii sexuale, după ce i-a făcut avansuri la şcoală. Educatoarea a agresat trei fete, iar fapta ei a fost aflată după ce tatăl a două dintre victime a vrut să se răzbune, incendiind maşina educatoarei, scrie news.ro.

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, continuarea cercetărilor în două dosare distincte de agresiune sexuală petrecute în judeţul Suceava.

În primul dosar sunt implicaţi un profesor de biologie şi una dintre elevele sale, în vârstă de 14 ani.

ȘOCANT! Un profesor şi o educatoare, din Suceava arestaţi pentru agresiune sexuală. Cum arată agresoarea. FOTO 1

”Au fost continuate cercetările în cauza din data de 12 ianuarie a.c., când o elevă, de 14 ani, ar fi fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator, din partea unui bărbat, de 59 de ani.

După continuarea cercetărilor, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente, care a dispus arestarea, pentru 30 de zile”, a transmis IGPR.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul de 59 de ani este profesor de biologie la şcoala gimnazială la satul Costâna, comuna Todireşti.

Printre elevele sale era şi această fată de 14 ani, clasa a VII-a, iar la ore profesorul i-a mai făcut nişte avansuri, apoi a abordat-o în curtea unităţii de învăţământ pentru a o determina să întreţină cu el relaţii sexuale.

Fata l-a înregistrat cu telefonul mobil şi i-a arătat mamei sale filmuleţul, iar apoi femeia a mers la poliţie.

În al doilea dosar este implicată o educatoare.

ȘOCANT! Un profesor şi o educatoare, din Suceava arestaţi pentru agresiune sexuală. Cum arată agresoarea. FOTO 2

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.