Circulaţia este închisă
Circulaţia este închisă
Ultima Ora Social

ȘOCANT. Femeie decedată de un an găsită în casă de un hoț

ȘOCANT. Femeie decedată de un an găsită în casă de un hoț

Caz șocant în Prahova! Cadavrul unei femei, decedată de aproximativ un an, a fost găsit într-o locuinţă din Ploieşti de un bărbat care a intrat în casă să fure, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Cel mai probabil, bărbatul s-a speriat când a văzut cadavrul şi, în cele din urmă, a anunţat Poliţia.

”Poliţiştii din Moreni ne-au informat despre faptul că un bărbat din judeţul Dâmboviţa a sesizat faptul că ar fi pătruns într-o locuinţă din Ploieşti, cu intenţia de a fura, însă în casa respectivă a găsit cadavrul unei persoane.

În baza acestei sesizări s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului şi a găsit cadavrul unei femei”, a precizat IPJ Prahova.

Ce a fost găsit lângă femeie

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au intervenit pentru deblocarea uşii şi au găsit cadavrul în putrefacţie. De asemenea, lângă corpul femeii era un câine mort, de asemenea în putrefacţie.

”A fost găsită decedată o femeie de 45 ani (decedată de aproximativ 12 luni). Era în stare de putrefacţie. A fost găsit şi un câine lângă persoana decedată, în stare de putrefacţie şi cadavrul câinelui”, a precizat ISU Prahova.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi tentativă de furt. Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.