Sindicaliștii cer măsuri dure pentru combaterea violenței din școli. S-au cheltuit bani degeaba 1
Sindicaliștii cer măsuri dure pentru combaterea violenței din școli. S-au cheltuit bani degeaba
Ultima Ora Social

Sindicaliștii cer măsuri dure pentru combaterea violenței din școli. S-au cheltuit bani degeaba

Sindicaliștii din învățământ condamnă violența din școli, de aceea solicită înăsprirea legislației și constituirea unui grup de lucru între reprezentanți ai Ministerului Educației și MAI pentru a veni cu un set de măsuri privind combaterea fenomenului în instituții, conform mediafax.ro

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ condamnă orice fel de act de violență la nivel de școală și societate și cere înăsprirea legislației pentru toate tipurile de violență.

„Degeaba s-au cheltuit zeci de milioane de euro prin programe europene privind combaterea violenței, dacă, până acum, nu a fost identificat niciun mijloc real pentru diminuarea fenomenului”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit liderului FSE „Spiru Haret”, Marius Nistor, în aceste condiții sunt două opțiuni: „fie transformăm școlile în unități militarizate, fie sancționăm drastic fiecare caz în parte”.

„În principiu, eu sunt pentru a doua opțiune. Însă, așa cum profesoara care a dat cu spray lacrimogen a fost arestată, așa ar fi trebuit să se întâmple și cu tatăl care l-a bătut pe directorul Şcolii Băduleşti, din Județul Dâmbovița. Nu trebuie să mai tolerăm astfel de acte în școala românească. În condițiile în care nu vom lua măsuri de urgență, riscăm să transformăm școlile în fortărețe, cu detectoare de metale la intrare și păzite de jandarmi“, spune Marius Ovidiu Nistor.

Reprezentanții Federației solicită constituirea unui grup de lucru între reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale (MEN) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care să vină „de urgență” cu un set de măsuri privind combaterea violenței din unitățile de învățământ.

O învățătoare a fost reținută după ce a atacat, săptămâna trecută, cu spray paralizant, doi elevi care îi deranjau ora, la școala gimnazială din Santău (Satu Mare).

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.